Infractiuni de fals

FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI

Falsificarea de monede sau de alte valori

Art. 282
Falsificarea de moneda metalica, moneda de hartie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea platilor, emise de institutia bancara ori de alte institutii de credit competente, sau falsificarea oricaror alte titluri ori valori asemanatoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza punerea in circulatie, in orice mod, a valorilor falsificate aratate in alineatul precedent, sau detinerea lor in vederea punerii in circulatie.
Daca faptele prevazute in alineatele precedente ar fi putut cauza o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi, iar daca au cauzat o paguba importanta sistemului financiar, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepseste.

Falsificarea de timbre, marci sau de bilete de transport

Art. 283
Falsificarea de timbre, marci postale, plicuri postale, carti postale, bilete ori foi de calatorie sau transport, cupoane raspuns international, ori punerea in circulatie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseste.

Falsificarea de valori straine

Art. 284
Dispozitiile cuprinse in acest capitol se aplica si in cazul cand infractiunea priveste monede sau timbre ale altor state ori alte valori straine.

Detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori

Art. 285
Fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate in art. 282-284 se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

Sanctionarea persoanei juridice

Art. 2851
Daca una dintre faptele prevazute in art. 282-285 a fost savarsita de o persoana juridica, pe langa pedeapsa amenzii se aplica si pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice sau a suspendarii activitatii ori a uneia dintre activitatile persoanei juridice, dupa caz.
__________
Articolul a fost introdus prin art. I pct. 64 din Legea nr. 278/2006.


Capitolul II - FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

Falsificarea instrumentelor oficiale

Art. 286
Falsificarea unui sigiliu, unei stampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc unitatile la care se refera art. 145 se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
Tentativa se pedepseste.

Folosirea instrumentelor oficiale false

Art. 287
Folosirea instrumentelor false aratate in art. 286 se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.
Folosirea fara drept a unui sigiliu ori a unei stampile cu stema tarii se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.


Capitolul III - FALSURI IN INSCRISURI

Falsul material in inscrisuri oficiale

Art. 288
Falsificarea unui inscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, de natura sa produca consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.
Falsul prevazut in alineatul precedent, savarsit de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Sunt asimilate cu inscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producatoare de consecinte juridice.
Tentativa se pedepseste.

Falsul intelectual

Art. 289
Falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseste.

Falsul in inscrisuri sub semnatura privata

Art. 290
Falsificarea unui inscris sub semnatura privata prin vreunul din modurile aratate in art. 288, daca faptuitorul foloseste inscrisul falsificat ori il incredinteaza altei persoane spre folosire, in vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Tentativa se pedepseste.

Uzul de fals

Art. 291
Folosirea unui inscris oficial ori sub semnatura privata, cunoscand ca este fals, in vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu inchisoare de la3 luni la 3 ani cand inscrisul este oficial, si cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda cand inscrisul este sub semnatura privata.

Falsul in declaratii

Art. 292
Declararea necorespunzatoare adevarului, facuta unui organ sau institutii de stat ori unei alte unitati dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci cand, potrivit legii ori imprejurarilor, declaratia facuta serveste pentru producerea acelei consecinte, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

Falsul privind identitatea

Art. 293
Prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane, pentru a induce sau a mentine in eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.
Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza incredintarea unui inscris care serveste pentru dovedirea starii civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fara drept.

Falsul prin folosirea emblemei Crucii Rosii

Art. 294
Folosirea fara drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Rosie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum si folosirea oricarui semn sau oricarei denumiri care constituie o imitatie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, daca fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu inchisoare de la o luna la 1 an sau cu amenda.
Daca fapta se savarseste in timp de razboi, pedeapsa este inchisoarea de la unu la 5 ani. 

Codul penal modificat

Monitorul Oficial nr. 180 din 20.03.2012 a publicat Legea 27/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 — Codul penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Această lege modifică reglementările uneia dintre cele mai importante cauze de înlăturare a răspunderii penale şi a executării pedepsei: prescripţia.

Până în prezent, dispoziţiile art 121 alin. (2) şi art. 125 alin. (2) din Codul penal declarau imprescriptibile doar infracţiunile contra păcii şi omenirii. Această prevedere fusese reluată, fară modificări de substanţă, şi în textul noului Cod penal, adoptat prin Legea nr. 286/2009, respectiv la art. 153 alin. (2) si art. 161 alin. (2), care dispuneau că prescripţia înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei doar în cazul infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război. Pentru toate celelalte infracţiuni (inclusiv cele de omor sau care au ca urmare moartea victimei) prescripţia înlătura răspunderea penală.
În vechea reglementare, cel mai mare termen de prescripţie era de 15 ani, la care se adauga prescripţia specială: „prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie … este depăşit cu încă jumătate”. Astfel, o infracţiune pentru care pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 15 ani, respectiv 20 de ani, se prescra în maxim 22,5 ani de la data săvârşirii sale. În cazul executării pedepsei, cel mai mare termen de prescripţie era de 20 de ani pentru condamnările la detenţiunea pe viaţă sau la închisoare mai mult de 15 ani.
Legea 27/2012 elimină prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii de omor comisă cu intenţie (directă sau indirectă) în varianta simplă şi în formele sale agravate şi în cazul infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei.
Legiuitorul a urmărit, la elaborarea legii, corelarea normelor penale române cu cele din alte state europene. De exemplu, Parlamentul suedez a eliminat prescripţia pentru infracţiunile grave (inclusiv cele de omor) în anul 2010. Toate aceste infracţiuni, pentru care termenul de prescripţie nu era împlinit la data adoptării legii, pot fi anchetate şi judecate oricând in viitor, iar vinovaţii pot fi oricând pedepsiţi. De altfel, infracţiunea de omor este imprescriptibilă şi în alte ţări europene precum Austria, Cehia, Cipru Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Malta Marea Britanie, Olanda, dar şi în ţări non-europene precum Canada, Japonia şi SUA.
Imprescriptibiltatea este prevăzută şi pentru infracţiunile de omor şi cele intenţionate urmate de moartea victimei pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare a noilor reglementări. CEDO a stabilit, în jurisprudenţa sa, în cazuri similare, că acesta nu este un caz de retroactivitate, retroactivitatea fiind interzisă sub două aspecte: 1. ca instanţa să nu pedepsească pe cineva pentru o faptă care nu era infracţiune şi nu era pedepsită la data când a fost comisă şi 2. instanţa să nu aplice unei persoane o pedeapsă mai mare ca cea prevăzuta de lege la data comiterii infracţiunii. Or, legea nu introduce acum infracţiunea de omor (omorul a fost mereu o infracţiune pedepsită de lege) şi nici nu măreşte sau agravează pedeapsa pentru omor.
În concluzie, prelungirea sau înlăturarea termenelor de prescripţie, câtă vreme nu s-au împlinit, este posibilă şi se întemeiază pe obligaţia legală a autorului infracţiunii de a răspunde, oricând, pentru consecinţele faptei sale.
Legea 27/2012 este un act de „activitate” a legii, în sensul că aceasta se aplică şi consecinţelor juridice ale unui fapt trecut, dacă nu s-au epuizat complet şi îşi produc încă efectul, fiind în curs, la data intrării ei în vigoare. În cazul infractiunii de omor, chiar dacă fapta (omorul) a fost comisă înainte de noua lege, consecinţele juridice ale acestei fapte (care constau în atragerea răspunderii penale a autorului) se produc şi există pe toată durata decât o măsură iluzorie de protecţie a valorilor sociale, respectiv a vieţii umane, a ideii de justiţie şi a încrederii in justiţie.
În final, noua lege completează şi textele care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, prin introducerea sintagmei “indi ferent de data la care au fost comise, pentru punerea acestuia în acord cu textul art. I al Convenţiei ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii.

Ghid practic pentru divort

1.     Notiuni

v Divortul – un moment dificil

Divortul este un moment dificil in viata unui om, un moment de rascruce care cu greu poate fi trecut. De aceea este important sa se reflecteze adanc inainte de a lua o astfel de decizie si numai in cazul in care nu mai exista nici o cale de a restabili echilibrul si armonia in cadrul mariajului, este indicat sa se recurga la desfacerea casatoriei.

Asa cum incheierea casatoriei se pronunta numai prin acordul partilor, asa se face ca si pentru desfacerea casatoriei este nevoie de exprimarea dorintei oricarui sot, fiecare sot avand dreptul sa solicite acest lucru.  Asa se face ca un divort se poate pronunta:

 fara a se stabili o culpa, atunci cand se desfasoara procedura simplificata a divortului prin acord, prin cererea ambilor soti

  din culpa exclusiva a unuia dintre soti, la cererea celuilalt sot

  din culpa comuna, la cererea unuia dintre soti

  la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani

 la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei

v Motive de divort

Codul Familiei prevede ca legamantul casatoriei se poate desface atunci cand datorita unor motive temeinice relatiile dintre soti sunt grav afectate iar continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Codul Familiei nu specifica care sunt motivele temeinice in baza carora se poate cere desfacerea casatoriei prin divort, cu exceptia celor prevazute de articolul 38, alineatul 2.

Experienta practica judiciara a demonstrate  ca cele mai frecvente motive de desfacere a casatoriei sunt:

·         Infidelitatea conjugala

·         Actele violenta si injuriile grave

·         Parasirea domiciliului conjugal de catre unul dintre soti

·         Viciul betiei

·         Starea sanatatii ce face imposibila continuarea casatoriei

·         Existenta unor nepotriviri de ordin fizic ce afecteaza raporturile conjugale

v Tipuri de divort

I. Divort de comun acord

Divortul de comun acords reprezinta varianta cea mai scurta, facila si eleganta modalitatea de a incheia o casatorie.

Conditii ce trebuiesc indeplinite pentru a putea divorta de comun acord:

Ø  pana la data cererii de divort a trecut cel putin 1 an de la data incheierii casatoriei;

Instanta va respinge actiunea daca cerere de divort prin acordul partilor se va introduce mai devreme de 1 an.

Ø  sa nu existe copii minori rezultati din casatorie(nu dintr-o alta casatorie)

In cazul divortului prin comun acord nu se administreaza probe cu privire la motivele de divort, nu se audiaza martori, casatoria se incheie fara a se stabili cui apartine culpa. Hotararea obtinuta prin pronuntarea divortului prin acordul partilor este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste solutia divortului.

II. Divort din motive temeinice

Daca divortul nu poate fi prin acordul comun al partilor, atunci unul dintre soti (reclamantul) va inainta o cerere de divort instantei competente impotriva celuilalt sot (parat). Paratul poate formula si el cerere de divort.

Conditii necesare pentru a se pronunta divortul din motive temeinice:

• Existenta unor motive temeinice
• Acestea sa fi vatamat grav raporturile dintre soti
• Continuarea casatorie sa nu fie posibila

II a. Divort din culpa comuna

In cazul in care conditiile prevazute de Codul Familiei pentru divort prin acord (de exemplu exista copii minori rezultati din casatorie) iar sotii sa fie de acord asupra tuturor aspectelor importante incluse in cererea de divort, precum:

• Incredintare copii
• Nume dupa divort
• Pensie de intretinere

In aceasta ipoteza, sotii vor putea cere desfacerea casatoriei prin divort din culpa comuna, si vor solicita ca probe, acte si un martor comun.

II b. Divorta din culpa exclusiva a unuia dintre soti

In situatia in care nu este posibil divortul prin acord sau divortul din culpa comuna, reclamantul va trebui sa dovedeasca cu probe atat culpa paratului cat si faptul ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate iar continuarea casatoriei nu este posibila. In cazul divortului din culpa exclusiva a unui sot se vor audia martori si se vor folosi ca probe inscrisuri sau alte mijloace.

v  Partajul bunurilor

Partajul bunurilor comune obtinute in timpul casatoriei se poate face concomitent cu divortul, daca cei doi soti solicita acest lucru. Partajul se poate realize insa si dupa obtinerea hotararii de divort.

Cum se face impartirea?

Conform  Art. 31 din Codul Familiei reprezinta bunuri proprii ale fiecarui sot:

• bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
• bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
• bunurile de uz personal si cele destinate profesiunii unuia dintre soti;
• bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de investitii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
• indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
• valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

Impartirea bunurilor comune se va face prin intelgerea sotilor sau, daca nu se intampla acest, prin hotarare judecatoreasca pe baza dovezilor si a sustinerii punctelor de vedere ale celor doua parti. Instanta va stabili astfel cota-parte a fiecarui sot proportional cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor.

Important! In stabilirea aportului fiecarui sot la dobandirea bunurilor se va lua in considerare si munca femeii pentru cresterea copiilor si pentru ingrijirea gospodariei.

Printre probele folosite in procesul de partaj, pot fi:

• contracte
• facturi, chitante, documente fiscale
• martori

2.     Legislatia aplicabila

Principalele texte de lege care reglementeaza divortul sunt Codul Civil si Codul Familiei.
Cele mai importante prevederi legate de divort se regasesc in Codul Civil, CARTEA II - Despre familie, Capitolul VII - Desfacerea casatoriei, Art. 373 si urmatoarele.

3.     Intrebari frecvente

Cat costa un divort?

In general, costurile unui divort sunt reprezentate de:

Ø  Taxa de timbru divort - 39 lei

Ø  Onorariu avocat

Daca divortul se realizeaza concomitant cu procesul de partaj, se mai includ urmatoarele costuri:

ü  Taxa timbru partaj

ü  Costuri expertize partaj

ü  Costuri de legalizari judecatoresti, notariale (daca este cazul)

In general, onorariul avocatului variaza in functie de complexitatea cazului.

Cat dureaza un divort?

In functie de complexitatea cazului dar si de tipul de divort (daca este prin acordul partilor sau nu, daca divortul se judeca odata cu partajul sau nu, s.a.),  divortul se pronunta in medie intre 2-6 luni, dar poate dura si mai mult in functie de instanta de judecata.

Daca sotii se inteleg cu privire la impartirea bunurilor, judecarea partajului concomitent cu divortul, adauga in genere doar 1-2 luni la termenul de finalizare al procesului.

4.     Concluzii

Divortul este un moment dificil in viata unui om, ce implica numeroase schimbari de proportii majore.  Deciziile care sunt luate in acest moment vor avea impact asupra restul vietii, de aceea este important sa aveti un specialist care va fie alaturi si care, pe baza experientei, sa va indrume in cadrul acestui proces, pentru ca schimbarile ce vor urma divortului sa fie in avantajul dumneavoastra.

 Asistenta unui avocat pe parcursul procesului de divort sau partaj,  este mai mult decat recomandata, acesta putand sa va ofere serviciile de specialitate necesare pentru obtinerea unei hotarari de divort si de partaj in mod corect.

Afla mai multe detalii despre divort sau

Intreaba gratuit un avocat despre cazul

Ghid practic pentru Recunoastere/eliberare diploma de licenta Universitatea Spiru Haret

1.     Notiuni

Care este nedreptatea?

Absolventiilor Universitatii Spiru Haret, promotiile 2008-2009, ai programele ID si FR neacreditate de ministrul Educatiei la momentul respectiv, doamna Ecaterina Andrnescu, nu li se recunoste examenul de licenta. In conditiile in care in care intre acesti studenti si studentii programelor la zi nu exista nici o diferenta in ceea ce priveste sustinerea examenului de licenta este total discriminatorie nerecunoasterea diplomelor obtinute.

Problema ivita imbraca doua forme, in sensul ca exista studenti care au sustinut examenul de licenta si au obtinut o diploma care sa le ateste studiile, insa nu li se recunosc aceste diplome la locurile de munca, nu li se permite continuarea studiilor si o alta categorie de studenti care au sustinut exemenul de licenta, au primit o adeverinta de studii corespunzatoare, insa li se refuza eliberarea unei diplome definitive care sa le recunoasca calitatea de persoane licentiate.

Cine sunt vinovatii?

In toata aceasta situatie, principalii vinovati sunt Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, precum si Universitatea Spiru Haret. Aceste institutii sunt vinovate in egala masura, avand in vedere ca ambele cunosteau existenta lipsei acreditarilor si autorizarilor necesare si nu au luat nicio masura pentru remedierea problemelor create studentilor. Am putea chiar sa spunem ca Ministerul este in primul rand vinovat pentru lipsa lui de diligenta in rezolvarea situatiei studentilor, acesta sesizand numai existenta problemei si apoi devenind pasiv fata de aceasta problema, desi trebuia sa ia masuripentru indreptarea situatiei si nu sa astepte o solutionare de la sine a problemei.

A spune in acest moment unui masterand care isi continua studiile de licenta la o Universitate acreditata si autorizata ca nu i se recunoaste Diploma de Licenta pe baza careia isi continua studiile este abuziv si incalca drepturile persoanei respective, , fiind vorba de drepturi castigate care nu mai pot fi anulate pentru ca Ministerul a devenit dintr-o data activ cu privire la neacreditarea si neautorizarea Universitatilor.

Ce se poate face in aceasta situatie?

In aceasta situatie absolventii carora nu li se recunosc studiile au doua optiuni:

Ø  Sa cheme in judecata Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului pentru a-l obliga sa recunoasca Diplomele de licenta eliberate sau sa elibereze Diplomele aferente examenului de Licenta.

Ø  Sa cheme in judecata Universitatea Spiru Haret pentru a o obliga sa-i despagubeasca pe studenti pentru banii cheltuiti, timpul consumat, stresul prin care au trecut in ceea ce priveste sustinerea examenelor, precum si cel datorat nerecunoasterii diplomelor si amenintarii constante a locurilor de munca pe care sunt incadrati.

2.     Legislatia aplicabila

Temeiul juridic al proceselor intentate impotriva Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Universitatii Spiru Haret se bazeaza pe textele legii 554/2004, pe legea invatamantului nr. 1/2011 dar si pe Constitutia Romaniei, intrucat absolventilor USH le sunt incalcate drepturi fundamentale ce le sunt garantate prin Constitutie.

3.     Etape/Metode

Etapa 1 – Procedura antejudiciara

Se depune o plangere prealabila catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si catre Facultatea Universitatii Spiru Haret ale carui studii au fost absolvite.

Etapa 2- Procedura Judiciara

Dupa primirea raspunsului de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si de la facultate, sau dupa 30 de zile de cand a fost depusa plangerea si nu a fost solutionata, se intenteaza actiunea de chemare in judecata a Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului  dar si a Universitatii Spiru Haret, urmand a se stabili  termele de judecata.

Termenele de judecata sunt acordate aleatoriu de catre calculatorul Registraturii Judecatoriei la care s-a depus actiunea. Daca termenul obtinut este foarte indepartat, se poate face o cerere de preschimbare termen pentru judecarea cat mai rapida a cauzei. Intreaga procedura judiciara poate dura un an .

Etapa 3 – Obtinerea/ recunoasterea diplomei

Dupa castigarea procesului, cu hotararea castigata, se merge la Facultatea Universitatii Spiru Haret unde se face o cerere de punere in executare a sentintei obtinute. Astfel solicitantul va intra in posesia diplomei pentru care s-a judecat.

Acte necesare

In demararea procedurii, o serie de documente ar fi utile cauzei:

-          Diploma de Licenta/Adeverinta de Licenta;

-          Foaie matricola (necesara numai in cazul recunoasterii diplomei);

-          Contract de studii;

-          Chitante care atesta plata taxelor corespunzatoare anilor de studii;

-          Cereri de eliberare a diplomelor de Licenta/ de recunoastere a Diplomelor de Licenta;

-          Eventuale raspunsuri din partea Universitatii;

-          Confirmari de primire (necesare numai in cazul eliberarii diplomei);

-          Orice alte documente in legatura cu Universitatea Spriru Haret.

4.     Concluzii

O situatie inadmisibila in orice alta tara europeana, a scos la iveala nepasarea autoritatilor cu privire haosul generat chiar de ele insasi, in urma caruia  mii de romani care au de suferit prin pierderea cresterilor salariale sau chiar a locurilor de munca. Doar absolventii USH ai promotiilor 2008 si 2009 stiu  la cate umilinte au fost supusi prin numeroasele telefoane date si adrese inutile facute la facultate. Numarul mare al proceselor aflate pe rol in toata tara dar si numarul mare al hotararilor castigate de absolventii USH, doveste ca singura modalitate de a se face dreptate este prin intermediul instantei.

Este dezolant ca de 3 ani de zile, situatia a ramas neschimbata si toti ministrii care au venit la guvernare au promis lucruri ce s-au dovedit a fi neadevarate. Insa zecile de mii de absolventi aflati in aceasta situatie  nu sunt o categorie de populatie de care Ministerul Educatiei poate abuza dupa bunul plac, iar Justitia nu a intarziat sa faca dreptate si in cazul acesta.

Este important ca absolventii Universitatii Spiru Haret (USH), care vor sa li se recunoasca studiile si care nu au intentat déjà actiunea de chemare in judecat, victimele Ministerului, care si-a pus antetul pe diplome, dar si ale Universitatii, care a organizat programele de studiu, sa stie ca pot da in judecata atat Universitatea Spiru Haret cat si Ministerul Educatiei. Numai pe aceasta cale mai pot obtine eliberarea sau recunoasterea diplomei de licenta!

 

Afla mai multe despre cum iti poti obtine diploma  sau

Intreaba gratuit un avocat despre cazul tau